Condiție dură pentru Marea Britanie, dacă vrea relații cu UE: Renunțați la apropierea de SUA

Condiție dură pentru Marea Britanie, dacă vrea relații cu UE: Renunțați la apropierea de SUA
Publicat: 09/11/2017, 18:33

„Mă mir foarte mult când îl aud pe secretarul american al Comerțului, Wilbur Ross, cerându-le britanicilor la Londra să se îndepărteze de Europa pentru a avea relații convergente cu alții – cu mai puține reglementări, cu standarde mai mici privind mediul înconjurător, sănătatea, alimentația, legislația financiară, fiscală și în domeniul muncii”, a declarat Michel Barnier, citat de site-ul agenției Reuters.

„Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană. Dar oare vrea și să se distanțeze de modelul european? Aceasta este o chestiune diferită”, a adăugat Michel Barnier.

„Britanicii trebuie să ne spună dacă vor să adere în continuare la modelul european. Răspunsul lor este important, deoarece va stabili direcția de discuții privind viitorul parteneriat și condițiile de ratificare”, a atras atenția negociatorul Uniunii Europene pe tema Brexit.

Reprezentanții Bruxellesului și Londrei negociază în prezent condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. În etapa a doua a negocierilor vor fi stabilite viitoarele relații bilaterale.

Michel Barnier a explicat că liderii UE vor decide în cursul reuniunii din 14 decembrie dacă există suficiente progrese în negocierile cu Marea Britanie pentru a trece la faza a doua a negocierilor.

„Timpul este presant”, a subliniat oficialul UE.

Bruxellesul așteaptă din partea Londrei concesii în privința drepturilor cetățenilor UE aflați pe teritoriul Marii Britanii și asumarea obligațiilor financiare aferente apartenenței la UE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...